Spacer Romania Gaming, IT Comes Home

Lucruri pe care nu le știai despre primele mouse-uri inventate!

În anul 2020, aproape ca nu mai există nicio zi în care să nu folosim computerul. Mouse-ul și tastatura sunt în continuare accesorii indispensabile calculatorului, dar ți-ai pus vreodată întrebarea cum a ajuns mouse-ul pe birourile noastre? Cine a adus “șoricelul” pe lume și cum arăta el la începuturile sale?
Sunt întrebări pe care ni le punem rareori, de aceea, în acest articol, ne-am propus să vorbim puțin despre apariția și evoluția mouse-ului.
Încă de la jumătatea secolului trecut, prin anii ’50, s-a pus problema unui dispozitiv sau element capabil să urmărească mișcările mâinii, motiv pentru care marina canadiană a elaborat un aparat care avea ca scop adunarea datelor despre poziția navelor. Aproape un deceniu mai tarziu, în anii ’60, doi oameni de știință au reușit să proiecteze primul mouse din lume. Acesta era defapt o cutie de lemn cu o rotiță ce permitea o simplă mișcare rudimentară. Așadar, în 1963, Douglas Englebart și Bill English reușeau să pună cap la cap ceea ce avea să devină primul mouse din istorie, iar pe data de 9 decembrie 1968, Douglas Engelbart a prezentat publicului larg, pentru prima oară, ceea ce inventase deja cu 5 ani în urmă. Prezentarea ţinută de Engelbart avea să fie supranumită “the mother of all demos”, acesta explicând faptul că denumirea de “mouse” i-a venit în minte datorită firului din spatele dispozitivului. Dimensiunile primului mouse pot fi considerate de-a dreptul colosale comparativ cu cele de azi, iar modelul nu seamănă deloc cu cel pe care îl cunoaștem în prezent.
Primul mouse a fost fabricat din lemn și avea forma paralelipipedică. Acesta beneficia de două role perpendiculare, iar mișcările de rotație erau transformate în semnale electrice. Cu puțin timp în urmă, compania germană Telefunken a lansat şi ea un dispozitiv numit Rollkugel, cu bilă. Acest model, la care a lucrat şi Bill English, colegul lui Engelbart amintit mai sus, a fost de fapt utilizat pentru prima oară pe computerul Xerox Alto, primul cu interfaţă grafică, în anul 1972.
Anii ’80 au fost cei care au propulsat mouse-ul în mainstream, devenind cunoscut în anul 1983 odată cu o adevărată explozie în domeniu prin extinderea rețelei de computere personale. Mouse-ul mecanic se folosea de o singură bilă şi două roţi dințate separate, dispuse la 90 de grade. Trei ani mai târziu, Rene Sommer avea să îi adauge o componentă esenţială: microprocesorul. Tot în anii ’80 au aparut și primele modele de mouse optice. Ele foloseau o diodă emiţătoare şi un senzor care detecta liniile de pe o suprafată metalică, dar nu mergeau bine pe suprafeţe transparente sau pe acele suprafețe care reflectau lumina.
În zilele noastre cel mai adesea folosim mouse-ul optic, atât pentru activitatea cotidiană, cât și pentru gaming, însă modelele de astăzi au evoluat comparativ cu cele din anii ’80, mai ales prin introducerea unui  sistem de circuite integrate care procesează imaginile de la fotodiodă direct în mouse, motiv pentru care nu mai avem nevoie nici de mousepad. Acest model se caracterizează prin faptul că ledul primeşte imagini prin senzorul optic şi este mai performant, dar nu la fel de exact ca mouse-ul cu laser. El s-a comercializat pentru prima dată în anul 2004. La scurt timp au aparut și primele mouse-uri wireless, astfel încât, în prezent, performanțele mouse-ului au ajuns la apogeu, iar varietatea din punct de vedere al design-ului este impresionantă.
Tocmai de aceea, dupa ce ai citit acest scurt istoric al mouse-ului, te invităm să accesezi cele mai noi modele de mouse Spacer de pe website-ul nostru. Vei gasi modele pe care le vei putea utiliza atât pentru munca de birou, cât și pentru gaming. Îți mulțumim pentru alegere!